Beneficiile la electricitate si telefonie acopera segmente mari de consumatori.
Romanii cu venituri sub salariul minim pe economie (310 lei noi sau 3.100.000 lei vechi) pot beneficia de acces la utilitati pentru tarife mai mici
Accesul la utilitati a devenit similar cu un drept fundamental pentru un nivel minim de confort in locuinta. Acest nivel minim se defineste prin gradul de acces pe care cetateanul il are la gaze, electricitate, apa curenta, canalizare, salubritate si telefonie fixa. Pentru a asigura accesul unei cat mai largi parti a populatiei pana in cele mai de jos paturi sociale, autoritatile au instituit tarife mai mici pentru categoriile defavorizate. Generic, le recunoastem sub titulatura de „tarif social”. Aceste preturi se afla in afara ofertei comerciale si sunt grupate in planuri tarifare dedicate exlusiv persoanelor cu venituri mici sau, in unele cazuri, persoanelor cu probleme speciale. Existenta acestui tip de tarif este necesara, deoarece banii proveniti de la aceasta categorie consistenta de clienti au o pondere serioasa in cifra de afaceri. In plus, prin practicarea tarifului social, sunt acoperite plaje imense de consumatori.
Telefonie
Telefonia fixa a devenit inca din urma cu peste 50 de ani o necesitate. Cu toate acestea, exista zone largi in mediul rural care nu au inca acces la o linie de telefon. Acest aspect insa tine de planurile de extindere ale operatorilor din domeniu si nu face obiectul acestui material. Pana la liberalizarea pietei de telefonie fixa, la inceputul anului 2003, in Romania exista un singur operator care detinea monopolul: Romtelecom. In urma majorarilor tarifare succesive, colosul Romtelecom a introdus la 15 noiembrie 2001 planul tarifar „Social”. Pentru cativa euro pe luna, abonatul avea o linie telefonica pe care putea primi apeluri, dar nu putea suna decat la serviciile de urgenta si la alte numere gratuite. Din 12 mai 2003 nu s-au mai instalat astfel de abonamente, iar persoanele care detineau aceste linii au putut sa le pastreze.
In prezent, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii poate obliga operatorii sa ofere unor categorii sociale optiuni tarifare sau pachete diferite de cele din oferta. Pentru anul in curs, ANRC a desemnat 17 furnizori sa acorde subventii si facilitati in caz de neplata a facturilor telefonice. In ordine alfabetica, acestea sunt: Romtelecom, Adisam, Aietes, Astral, Atlas Telecom, Euroweb, Ines, Intersat, Iristel, Magic Telecom, Mass Internet, Media Sat, Net-Connect, RDS Tel, SNR, Telcor si Vitanic-RO. Acesti furnizori au obligatia de a acorda subventii familiilor care au un venit mediu lunar pe membru mai mic de 310 lei noi (3.100.000 lei vechi). Abonatul care depune o cerere in acest sens trebuie sa aiba un contract in derulare. Furnizorii de servicii trimit catre ANRC o situatie centralizata, pe baza careia Autoritatea decide cuantumul subventiilor. Acestea nu pot depasi abonamentul lunar. Valoarea subventiei se calculeaza prin impartirea a 35% din fondurile destinate finantarii serviciului universal la numarul de cereri. Pentru 2005, cele 35 de procente au reprezentat 7,88 milioane lei noi (78,8 miliarde lei vechi). Dupa finalizarea procedurii de acordare a subventiilor, operatorii solicita ANRC compensarea costului net al furnizarii de servicii.
In prezent, abonatii care mai au planul tarifar „Social” pot totusi suna si la numere taxabile daca utilizeaza cartele preplatite. Fie ca au fost lansate de Romtelecom (cartela „Evrikard”) sau de alt operator, fie ca sunt valabile pentru apeluri internationale sau nationale, cartelele prepay pentru fix au invadat piata. In acest mod, apelul catre centrala este gratuit, iar costul convorbirilor efectuate de acolo sunt scazute din valoarea creditului de pe cartela.
Electricitate
Cei cu salarii mici pot beneficia si de tarife mai mici la consumul de energie electrica. Bineinteles, daca fac dovada venitului mic si a… consumului la fel de mic. Mai exact, „tariful social” practicat de Electrica si consfintit de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei presupune un pret redus pentru primii 60 kWh consumati intr-o luna (0,18 lei noi/1.800 lei vechi). Ceilalti clienti platesc fie 0,27 lei noi (2.700 lei vechi)/kWh plus 0,13 lei noi (1.300 lei vechi)/zi pentru planul tarifar tip monom cu rezervare sau 0,36 lei noi (3.600 lei vechi)/kWh pentru planul tarifar tip monom simplu. In ambele cazuri, nu conteza cantitatea de energie.
Daca abonatul care este „la social” depaseste cei 60 kWh (in medie 2 kWh/zi), va plati mai scump: 0,43 lei noi (4.300 lei vechi)/kWh pentru consumul intre 60-90 kWh/luna si 0,84 lei noi (8.400 lei vechi)/kWh pentru ce depaseste 90 kWh pe luna.
Din calculele efectuate de experti a rezultat ca un milion de abonati consuma circa 30 kWh, reprezentand 3% din consumul national si 18% din consumul casnic total.
Tariful social va fi pemis numai celor care fac dovada venitului de sub 310 lei noi (3.100.000 lei vechi) pe luna. Cererile se pot depune pana la 15 decembrie. Aceasta decizie a fost luata pentru a elimina situatiile in care la casele de vacanta ale celor cu venituri mari sau in cea de-a doua casa (nelocuita) se consuma curent la tarif redus.
In limita creditului
Pentru doritorii de telefon mobil, exista deja cartelele prepay. Din cei patru operatori de pe piata, doar trei (Connex-Vodafone, Orange si Cosmorom) ofera planuri tarifare in cadrul cartelelor preplatite. Produsele lor disponibile in prezent pe piata se numesc „Cartela Connex”, „Orange PrePay” si respectiv „Cosmo la fix”. Sistemul este asemanator cu cel aplicabil telefoanelor fixe. Clientul poate primi oricate apeluri, dar poate apela numai in limita creditului disponibil. In fapt, majoritatea clientilor fiecarui operator dintre cei trei este detinuta de posesorii de cartele, care ii depasesc numeric pe abonati.
Prevederi europene
La nivelul Uniunii Europene, accesul utilizatorilor finali la serviciile incluse in sfera serviciului universal in domeniul comunicatiilor electronice (inclusiv cu privire la practicarea unor tarife diferite decat cele practicate in conditii comerciale normale) se realizeaza in conformitate cu Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice (Directiva privind serviciul universal), publicata in „Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene” nr. L 108/24.4.2002. Aceasta directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea nr. 304/2003.
Electricitate
0,36 lei noi /kWh
tarif simplu
0,18 lei noi/kWh (0-60kWh)
tarif social
Telefonie fixa
3,50 euro
abonament social (nu se pot initia apeluri)
4,90 euro
cel mai mic abonament normal