Scrie pentru noi

AcasăLifestyleTuristii romani dau pe bulgari

Turistii romani dau pe bulgari

Ultimele articole

Cand sa deschizi conturi de economii pentru copii

Introducere: Importanța economisirii timpuriiDeschiderea unui cont de economii pentru copii este un pas crucial...

Blaturi pentru mobila de bucătărie: sfaturi utile pentru o alegere inspirată

Alegerea blatului de bucătărie poate părea o provocare, dat fiind că trebuie să îmbine...

Satui de cuplul servicii proaste – preturi mari, romanii se muta pe programele estivale ale vecinilor.

N-au bagat in seama croseul grecilor din Paralia. Daca nu se dezmeticesc nici dupa directa bulgarilor din Albena, hotelierii romani de pe litoral au toate sansele sa fie facuti KO. Meciul se transmite in direct.

„Unde mai gasesti trei nopti cu 150 de euro la patru stele, regim all inclusive plus transport?”. La noi, in nici un caz!

Emil Ogica, vicepresedintele unei societati de consultanta din Bucuresti, nu a putut rezista tentatiei de a face o investitie rentabila intr-o minivacanta: de Pasti s-a dus in Bulgaria, la Nisipurile de Aur. „A fost prima data cand mergeam in Bulgaria. Recunosc, nu ma asteptam la prea multe, la un asemenea pret, gandindu-ma cum se fac promotiile la noi. Dar dupa ce am fost acolo, pot sa spun ca nu se poate face comparatie: oferta bulgarilor facea toti banii”.

Dupa un drum de noua ore cu autocarul (inclusiv timpul de asteptare in vama de la Negru Voda), s-a convins ca bulgarii nu stau mai bine ca noi la drumuri. Cand a ajuns in statiune, iarasi s-a simtit ca acasa – „Cred ca in hotel, 80% din turisti erau romani. De fapt, toata statiunea era plina de romani”. Diferentele s-au vazut insa in servicii – mancarea era la discretie de dimineata pana seara, variata si bogata; in hotelul administrat de lantul german Riu, daca voiai ceva, imediat venea un tip de la personal si te intreba in engleza si binevoitor daca poate sa te ajute… In sfarsit, simteai ca esti la patru stele, simteai ca nu ai dat banul degeaba. „Dar asta parca iti dadea si-un gust amar – cum de la ei se poate si la noi nu?”. Va reveni in Bulgaria, cat de curand. „Pana in concediu, vreau sa ma mai duc un week-end, dar cu masina proprie, ca sa nu mai stau mult in vama. M-as duce si pentru mai multe zile, printr-o agentie, dar cred ca in sezon la bulgari va fi o problema cu aglomeratia. Sunt multe constructii inghesuite si inca se mai construieste. Chiar si in extrasezon e greu sa gasesti un loc de parcare.”

Tranzitie: de la culoar de tranzit la loc de vacante
Emil Ogica este unul dintre miile de romani care si-au petrecut zilele libere de Pasti si 1 Mai pe litoralul bulgaresc. Se vorbeste de 5.000 de romani care au trecut granita pe 1 Mai. Datele agentiilor vorbesc insa de cateva mii romani care au plecat chiar de Pasti.

Semnalele au aparut la targul de turism de la Bucuresti din aprilie. Bulgarii aveau unul dintre cele mai mari standuri, cu poze mari, cu Nisipurile de Aur, Balcic si Regina Maria, cu tarife de-a dreptul „agresive”.

„De Pasti am vandut neasteptat de mult pe Bulgaria, 1.600 de pachete, in conditiile in care tot anul trecut am vandut 1.500. Deja avem 50 de rezervari pentru la vara, dar ne asteptam sa ajungem la 5.000 de turisti”, spune Cristina Marcu, directorul agentiei Alma Tour. Anul trecut, agentia a vandut doar 20 de pachete pentru „marea noastra”.

„De cinci ani promovam aceleasi destinatii: litoral, Grecia, Spania, Bulgaria, Tunisia. A fost prima data cand n-a fost nevoie sa spunem clientilor de Bulgaria”, spune Adrian Stan, directorul de marketing al agentiei Eurotravel din Targoviste. Daca in februarie se gandeau la vreo 100 de turisti, pentru Pasti si 1 Mai au vandut nu mai putin de 1.300 de pachete pentru statiunile bulgaresti. Pentru litoralul romanesc – nesto vanzari. Pentru august-septembrie, in Bulgaria are deja 100 de rezervari. Un „amanunt” – site-ul pe care l-au deschis vacanteinbulgaria.ro a ajuns pe locul 28 in randul site-urilor specializate in turism, ajungand si la 1.300 de vizitatori/zi (statistici trafic.ro).

„Pana acum cativa ani, aveam emotii la fiecare traversare a Bulgariei catre Grecia (pentru motivele arhicunoscute: drumuri proaste, coruptia din vami, politie). Turistii nici nu voiau sa auda de Bulgaria, iar acum avem o explozie a cererii pentru statiunile lor”, arata Luca Dumitru, directorul Corali Holidays. E inca la inceput cu destinatia Bulgaria, in faza de testare. Pentru perioada Sarbatorilor, a avut 100 de turisti la Balcic, dar „am refuzat inca atatia, din lipsa de locuri”. E greu de estimat un numar de turisi pentru la vara, pentru ca „tarifele vor fi sensibil mai mari decat acum, dar oricum sub cele din statiunile romanesti, iar calitatea serviciilor – net superioara. A fost greu pana ce romanii au descoperit litoralul Bulgariei, dar ma tem ca in aceste conditii litoralul romanesc nu mai are nici o sansa”, crede Luca Dumitru.

Ultimele articole

Cand sa deschizi conturi de economii pentru copii

Introducere: Importanța economisirii timpuriiDeschiderea unui cont de economii pentru copii este un pas crucial...

Blaturi pentru mobila de bucătărie: sfaturi utile pentru o alegere inspirată

Alegerea blatului de bucătărie poate părea o provocare, dat fiind că trebuie să îmbine...

Ce afacere sa faci cu stickere

Introducere in afaceri cu stickere Stickerele, acele mici accesorii decorative care pot fi lipite pe...

Autorizația de mediu vs. autorizația integrată de mediu: care sunt principalele diferențe

Ai nevoie de o autorizație de mediu pentru afacerea ta? Dar știi cu exactitate ce...

Mai multe articole similare

Cand sa deschizi conturi de economii pentru copii

Introducere: Importanța economisirii timpuriiDeschiderea unui cont de economii pentru copii este un pas crucial...

Blaturi pentru mobila de bucătărie: sfaturi utile pentru o alegere inspirată

Alegerea blatului de bucătărie poate părea o provocare, dat fiind că trebuie să îmbine...

Ce afacere sa faci cu stickere

Introducere in afaceri cu stickere Stickerele, acele mici accesorii decorative care pot fi lipite pe...