Împrumuturile pentru investiții, pentru dezvoltarea unor business-uri existente sau destinate pornirii unor afaceri de la zero sunt considerate în general împrumuturi bune, deoarece implică utilizarea unor resurse financiare pentru a face mai mulți bani care să permită acoperirea datoriilor respective, dar și și obținerea unor profituri substanțiale.
Mulți oameni și-au construit averea în acest mod. Astfel de împrumuturi ajută business-urile să se extindă, să crească.
Evident, cu singura condiție ca să se folosească acei bani inteligent. Altfel, dacă finantezi o afacere care înregistrează pierderi, prin datorii tot mai mari, în cele din urmă vei ajunge în faliment și nu este de dorit acest lucru.
Dacă te mai confrunţi brusc și cu probleme de sănătate, dacă îți vin niște facturi mai împovărătoare decât de obicei sau poate niște impozite, taxe introduse de guvernanți peste noapte, dacă valoarea Euro crește pe zi ce trece, este foarte probabil ca lucrurile să meargă din rău în mai rău. Ca să nu mai vorbim depre criza financiară globală care poate apărea în curând.
Când vine vorba despre bani, trebuie spus că nu se pune problema doar de a-i câștiga și a face cheltuieli, ci și despre cum să-ți plătești datoriile restante, iar după aceea să economisești o parte din veniturile personale pentru zile negre.
4 strategii pe care ai putea să le urmezi pentru a-ți plăti mai ușor datoriile
- Începe cu un singur obiectiv (acela de achitare a datoriilor vechi) și concentrează-te asupra lui
Dacă ai făcut un plan pentru a-ți pune finanțele în ordine (singur sau cu ajutor specializat, precum este acela acordat de agenții KRUK clienţilor companiei care au nevoie de suport pentru plata datoriilor), cel mai corect față de tine însuți este să-ţi stabilești un obiectiv realist, împărțit în pași mai mici, care să-ți dea încrederea necesară pentru a reuși.
În cele din urmă vorbim despre economisirea constantă a unor sume pentru achitarea ratelor lunare la o datorie veche (de obicei destul de mare ca valoare), iar asta presupune obligatoriu nu doar schimbarea obiceiurilor în materie de achitare a datoriilor, dar și ale celor de economisire și de cheltuire a veniturilor obținute într-o perioadă dată.
Poate îți vei prepara de-acum înainte singur mâncarea acasă și vei renunța la cea comandată de la restaurant, poate vei cumpăra mai puțină cafea, poate vei limita numărul de țigări pe care îl fumezi zilnic sau săptămânal, poate și cantitatea de bere consumată va fi mai mică. Reducere, nu eliminare totală, pentru că ar fi mult prea drastic pentru psihicul şi starea ta de bine.
Lucrurile nu se vor întâmpla pe neașteptate. Dar, încet-încet poți deveni mai creativ și poți găsi mijloace suplimentare de a economisi o parte din venituri fără a-ți zdruncina din temelii stilul de viață. Cu mici ajustări, rezultatele pot fi uneori spectaculoase.
- Economisirea care nu înseamnă neapărat zgârcenie forțată
A face economii nu este sinonim nicidecum cu a fi nefericit. Atunci ar fi vorba de acea viziune în alb și negru de care vorbesc tot mai des psihologii. Econom sau cheltuitor? Absolut deloc nu trebuie ca să pui problema așa! Întotdeauna menținerea pe calea de mijloc este cea mai bună.
Altfel, sentimentul că ai eşuat din cauza datoriilor, că viața se trăieşte din ce în ce mai greu, este mult mai apăsător, mai de lungă durată.
Alege cele mai bune, simple și ușor de utilizat instrumente online de planificare a bugetului personal. Mai ales că multe dintre ele sunt gratuite. Unele foarte bune se găsesc pe site-ul celor de la KRUK România.
- Regula de 7 zile sau de 30 de zile, pentru a reduce achizițiile făcute din impuls
Unii dintre noi au o vulnerabilitate crescută când vine vorba de cumpărături. Există anumite produse pentru care nu își pot înfrâna dorința de a le cumpăra, indiferent că vorbim de țigări, cafea, gadgeturi, haine de firmă sau de pantofi.
Strategia pentru a limita cumpărăturile impulsive este una relativ simplă și constă în a aștepta 30 de zile sau măcar 7 zile, dacă nu poți mai mult, până la momentul în care vrei să-ți iei ceva foarte costisitor (comparativ cu veniturile pe care le ai).
Înainte de a face respectivele achiziții, pur și simplu dacă ești la cumpărături și obiectul pe care ți-l dorești cu ardoare este la raft, notează-ți prețul și, după 30 (7) de zile, dacă ți-l mai dorești în continuare, întoarce-te și cumpără-ți-l.
O să observi cu stupoare că, de regulă, din 10 produse, 9 nu te vor mai interesa după o lună de așteptare! Fie și pentru simplul motiv că apare ceva mai atractiv pentru tine. Dar și pentru noua tentație de acest gen repetă procedura: mai ia-ți un respiro de 30 (sau 7) de zile!
- Fă-ți timp măcar o oră pe săptămână ca să îți examinezi bugetul de venituri și cheltuieli
Indiferent că vorbim de abonamentul la mobil, de factura la energie electrică sau gaze, ipoteca pe casă, există oportunități de a economisi bani pentru a le acoperi.
Folosește internetul pentru a găsi aceste căi. Cea mai simplă: ia-ți un al doilea job part-time! Americanii sunt obișnuiți cu asta. Noi, românii, de ce nu am adopta această soluție? Mai ales că există un mare deficit de forță de muncă la noi în țară!