Cu o foarfecă de vie se poate tăia atât via, cât şi pomii fructiferi. La viţa de vie, este necesară tăierea pentru a menţine un echilibru între creştere şi fructificare. În cazul în care este lăsată liberă şi netăiată, viţa de vie îşi dezvoltă caracterul de liana şi se degarniseste la bază şi împinge vegetaţia spre exterior. Tăierile la vie şi la pomii fructiferi sunt practicate din cele mai vechi timpuri, iar acum această “artă” s-a perfecţionat, ducând la apariţia mai multor tipuri de tăiere.
Motive pentru tăierea viţei de vie
Viţa de vie se taie în perioada de repaus fiziologic, adică atunci când cad frunzele, până când se declanşează plânsul. În cazul plantaţiilor de mici dimensiuni sau a vitelor plantate în curte se recomandă executarea tăierilor de vie după ce au trecut gerurile pentru a se vedea efectele acestora.
În funcţie de gradul de afectare a viţei de vie de ger se execută tăieri în mod diferenţiat, astfel încât viticultorii să lase încărcături mai mari sau mai mici de rodire sau să combine tăieri de rodire cu tăieri de regenerare. Foarte important este că tăierea să se execute conform regulilor, după care să se recolteze probe de coarde să se vadă în ce procent sunt mugurii afectaţi de ger. După ce viticultorii se decid asupra vigorii butucului şi sarcinii de ochi se execută tăierea efectivă, alegându-se coardele destinate formării elementelor de rodire, care se curăţa de copili şi de cârcei şi se scurtează la lungimea dorită.
Cert este că activitatea din viticultură nu poate să se desfăşoare în mod haotic, pentru că există o lege a Viei şi Vinului care reglementează activitatea în acest domeniu şi nici plantarea sau tăierea viţei de vie nu se poate face la întâmplare.
Tăierea pomilor – paşi ce trebuie urmaţi
Tăierea pomilor fructiferi cu o foarfecă specială reprezintă una din lucrările esenţiale din livezi, necesare pentru o producţie de calitate. Aceste lucrări anuale se realizează la toate speciile de pomi şi de acestea depinde nivelul producţiei, calitatea ei şi vigoarea întregii plantaţii. Tăierea la pomii fructiferi face referire la îndepărtarea ramurilor iar toaletarea pomilor se face în fiecare an în scopul formării, regenerării şi rodirii.
Tăierile pomilor fructiferi se realizează atât pentru regenerarea plantelor, pentru o producţie mai bună şi pentru o dezvoltare viguroasă a fructelor. Dacă lucrările de tăiere sunt făcute mai devreme, tăierile pot să sensibilizeze pomii şi să îi facă vulnerabili la frig. Concret, tăierile la pomi sunt:
- de întreţinere, pentru eliminarea anuală a ramurilor cu poziţie verticală de la partea superioară a coroanelor;
- de fructificare;
- de întinerire sau de regenerare pentru a îndepărta ramurile bătrâne, subţiri sau fragile;
- de corectare care presupun îndepărtarea ramurilor care nu au muguri şi nu oferă rod.
Întreţinerea livezilor de pomi fructiferi presupune efectuarea unor lucrări de tăiere, în caz contrar pomii vor avea un rod slab calitativ şi cantitativ.