Simona Halep va concura la Roland Garros începând cu 27 septembrie, acesta fiind ultimul turneu de Grand Slam programat în acest an.
Organizatorii de la Roland Garros au anunțat că au redus premiile pentru ediția din acest an cu 10.93%, iar valoarea totală a acestora va fi de 38 de milioane de euro.
Totuși, pentru jucătorii prezenți în primele tururi, există și vești bune.
Spre exemplu, un sportiv eliminat în primul tur va încasa 60 de mii de euro, în creștere cu 30.43% față de ediția precedentă. O creștere se simte și pentru sportivii eliminați în calificări, care încasează între 10.000 și 25.600 de euro, în funcție de faza în care sunt eliminați.
În schimb, începând cu turul 2, premiile acordate sportivilor au fost micșorate. Astfel, un jucător eliminat în turul 2 va primi 84.000 de euro (în scădere cu 3.45%), unul eliminat în turul 3 va încasa 126.000 de euro (în scădere cu 11.89%), iar eliminarea în optimi aduce 189.000 de euro (în scădere cu 22.22%).
Scăderile devin și mai mari în fazele superioare ale competiției. Prezența în sferturile de finală este răsplătită cu 283.500 de euro (în scădere cu 31.69%), cea în semifinale cu 425.250 de euro (în scădere cu 27.92%) și cea în finală cu 800.000 de euro (în scădere cu 32.20%).
Câștigătorii de la simplu vor încasa 1.600.000 de euro, cu 30.4% mai puțin decât la ediția de anul trecut.
Simona Halep, principala favorită la Roland Garros
După ce am verificat cotele agenției de pariuri Unibet am aflat că Simona Halep este considerată de specialiști principala favorită să câștige Roland Garros 2020. Sportiva noastră are cota 4.50 să-și treacă în palmares al doilea titlu de la Roland Garros.
A doua favorită este văzută Naomi Osaka, nipona având cota 9.00 să câștige al doilea titlu de Grand Șlam din acest an, după cel obținut recent la US Open.
În plus, cu șansa a treia este văzută Kiki Bertens, o specialistă pe zgură, care se simte foarte bine pe această suprafață. Finalista de la US Open 2020, Victoria Azarenka, și Elina Svitolina, au cota 15.00.
În schimb, Bianca Andreescu, sportiva care nu a mai evoluat de aproape un an, are cota 16.00, la fel ca și Jennifer Brady, Serena Williams, Garbine Muguruza și Petra Kvitova.
Câți bani a câștigat Simona Halep din tenis?
Potrivit datelor oficiale oferite de WTA, Simona Halep este una dintre jucătoarele care a obținut cei mai mulți bani în întreaga carieră, în urma premiilor de la turnee.
Astfel, sportiva noastră a avut venituri totale din tenis în valoare de 36.577.615 de dolari și ocupă locul 4 în topul realizat pe întreaga istorie a acestui sport.
Pe primul loc se află Serena Williams, cu 93.542.122 de dolari, urmată de Venus Williams, cu 41.880.806 de dolari, și Maria Sharapova, cu 38.777.962 de dolari.
În schimb, în topul din acest an, Simona Halep ocupă locul 5, cu premii în valoare de 1.469.594 de dolari. 1.464.783 de dolari au fost încasați la simplu și 4.811 la dublu.
Pe primul loc în topul încasărilor din acest an se află nipona Naomi Osaka, cu premii în valoare totală de 3.352.755 de dolari. Ea este urmată de Sofia Kenin, câștigătoarea de la Australian Open 2020, care a obținut 3.306.173 de dolari. Apoi, podiumul este închis de Victoria Azarenka, cu premii de 1.819.530 de dolari, urmată de Garbine Muguruza, cu 1.703.605 de dolari.
Din toate aceste sume prezentate mai sus, jucătoarele de tenis trebuie să plătească impozit, iar acesta variază în funcție de țara în care au fost obținuți banii.
Simona a investit o parte din banii din tenis în imobiliare, a avut o cafenea și deține și un hotel. De asemenea, ea este pasionată și de segmentul auto, având mai multe mașini de lux.