Evoluția tehnologică a facilitat creșterea consumului și a nevoii de aparate electrice. Pe piață apar constant modele noi de telefoane, laptopuri sau electrocasnice, ceea ce stârnește inevitabil atenția și interesul cumpărătorilor. Din păcate, uneori nevoia unei achiziții noi nu este una reală ceea ce nu face decât să faciliteze numărul deșeurilor generate.
Producerea dispozitivelor de ultimă generație implică o cantitate semnificativă de resurse naturale, unele neregenerabile. Impactul asupra mediului este cât se poate de real, iar efectele pe termen lung afectează solul, apa, aerul dar și sănătatea oamenilor. Tocmai de aceea, grija față de ce și cât consumăm devine o problemă la nivel mondial. Achiziția noilor echipamente ar trebui să treacă dincolo de prețuri și brand și să vizeze mai mult gradul de eficiență energetică și durabilitate. Mai multe sfaturi despre alegerea dispozitivelor electrice, dar și despre obligațiile companiilor cu privire la activitățile de reciclare electronice afli în rândurile de mai jos.
Cum să alegi electrocasnicele pentru casa ta?
Ca simplu utilizator casnic poți face alegeri care să vină în sprijinul protejării mediului înconjurător. Dacă ești pe punctul de a achiziționa dispozitive electrice, dar nu vrei să contribui la creșterea nivelului de poluare îți recomandăm să ții cont de următoarele sugestii:
- Ia în calcul opțiunile recondiționate – Conceptul refurbished a început să devină apreciat și pe piața dispozitivelor electrice din România. Comparativ cu cele second hand, produsele recondiționate sunt evaluate și reparate de profesioniști în domeniu. Așadar, performanțele tehnice nu sunt afectate, ba din contră, rezistența în timp crește.
- Orientează-te către dispozitivele eficiente energetic – Vrei să înlocuiești mașina de spălat sau frigiderul? Cele mai bune modele pe care le poți lua în calcul sunt cele care fac parte din clasa energetică A. Este considerată cea mai puțin consumatoare de resurse, ceea ce îți va asigura atât cheltuieli scăzute pentru plata facturilor, cât și contribuția la o economie circulară.
- Optează pentru aparatele care prezintă funcții moderne – Cu cât un dispozitiv este mai inovator, cu atât șansele de a polua mediul sunt mai mici. Dacă, spre exemplu, vrei să-ți schimbi laptopul, asigură-te că are senzori speciali pentru reglarea timpului alocat funcționării. De asemenea, nu ezita să iei în calcul specificațiile materialelor din care este fabricat – cu cât există mai multe materiale reciclabile, cu atât mai bine.
Ce poți face cu mașina de spălat stricată?
Numărul deșeurilor electrice a crescut considerabil la nivel mondial. La finalul anului 2023 au fost generate peste 61,3 de milioane de tone. Cele mai problematice sunt echipamentele de mari dimensiuni. Odată scoase din uz, poate fi destul de greu să le gestionezi din cauza designului voluminos. Spre exemplu, o mașină de spălat stricată poate crea probleme în ceea ce privește transportul și depozitarea în puncte de colectare.
Însă, soluții există – poți opta pentru serviciile unei firme de preluare electronice vechi. Specialiștii pot asigura atât întocmirea documentației necesare, cât și colectarea în siguranță a dispozitivelor defecte.
Unde poți să duci un mixer care nu mai este funcțional?
În cazul echipamentelor mai mici precum este un mixer de bucătărie, lucrurile sunt mai simple.
Există aproximativ 4630 de puncte de colectare deșeuri electrice în rețeaua ENVIRON – toate marcate pe hartă și disponibile în aplicația Unde reciclăm?.
Ce obligații au companiile?
Nu doar utilizatorii casnici ar trebui să aibă grijă la etapele de reciclare electrocasnice mici. În domeniul antreprenoriatului, grija pentru mediul înconjurător reprezintă o responsabilitate legală. Companiile trebuie să respecte prevederile reglementate de autorități pentru a evita amenzile, dar și pentru a rămâne pe piață.
Acționează și tu sustenabil și bucură-te de avantaje pe termen lung!