Scrie pentru noi

AcasăFinante PersonaleCum a influentat COVID pretul actiunilor la bursa

Cum a influentat COVID pretul actiunilor la bursa

Ultimele articole

Cum să obții fonduri europene pentru un service auto

Lansarea și dezvoltarea unui service auto poate fi o investiție costisitoare, însă, din fericire,...

Complicațiile principale și prevenția dermatitei periorale

Dermatita periorală este o afecțiune inflamatorie comună feței, care apare în principal la femei,...

In timp ce unii se scufunda, altii se ridica. Asta s-a intamplat si cu cele mai mari companii din lume. Dupa anuntarea pandemiei de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, toate, absolut toate actiunile au scazut dramatic, fara exceptie, insa, dupa o perioada unele si-au revenit, in timp ce altele s-au ridicat peste valoarea lor initala, iar altele inca se straduiesc sa supravietuiasca.

Cea mai discutata companie care a beneficiat de pe urma COVID si care a crescut nesperat de mult este compania Zoom. Daca la inceputul anului, pretul unei actiuni nu depasea $100, astazi, pretul unei actiuni trece de $220. Cei care au mizat pe aceasta crestere au reusit sa isi dubleze veniturile in doar cateva luni.

In schimb, exista si companii care o duc foarte prost, una dintre ele este compania de inchirieri auto, Hertz, care si-a anuntat falimentul. Imediat dupa acest anunt, pretul actiunilor a scazut de la $3 la $1. Site-urile de pe care poti cumpara actiuni au in totdeauna optiunea de BUY sau SELL. Tu decizi in ce directie vor merge actiunile. Daca cei care au analizat compania Hertz si-au dat seama ca aceasta cumpanie va merge in jos, ci nu in sus, atunci acestia au resit sa isi creasca veniturile cu 200%. 1.000 euro devin 3.000 euro, 10.000 euro devin 30.000 etc. Suna bine, iar daca iti doresti sa investesti in actiuni acum este momentul. Criza aduce dupa ea beneficii cu care nu te intalnesti prea des in viata. Poti citit aici un articol in care inveti cum sa cumperi actiuni la bursa. Este foarte simplu si oricine poate investii in actiuni, ai nevoie de internet si un card bancar. Suma minima este $50. Aceasta suma o cheltuiesti pe o pereche de blugi Levi’s sau poate pe doua luni de Netflix. Nu ar suna mai bine sa ai actiuni la aceste companii, si sa iti transformi banii in investitii, ci nu in cheltuieli? Tu decizi!

Parerea celui mai mare investitor din lume, si anume, parerea lui Warren Buffet este aceea ca orice persoana ar trebui sa cheltuiasca doar surprusul care vine din investitii. Acest lucru este destul de greu de indeplinit mai ales atunci cand veniturile nu sunt foarte mari, insa cu putin efort, iti poti inmultii banii de la o luna la alta, si acestia sa fie tot mai multi. Este foarte important sa ne tinem in frau „dorintele” de a ne cumpara cel mai tare telefon sau cele mai scumpe haine pana cand nu suntem siguri ca ne-am eliberat financiar. Eliberarea financiara se produce doar prin investitii care mai apoi sa iti returneze venituri pasive asa ca, incepe astazi si investeste in companiile in care tu crezi.

Ultimele articole

Cum să obții fonduri europene pentru un service auto

Lansarea și dezvoltarea unui service auto poate fi o investiție costisitoare, însă, din fericire,...

Complicațiile principale și prevenția dermatitei periorale

Dermatita periorală este o afecțiune inflamatorie comună feței, care apare în principal la femei,...

Ce tip de cada sa alegi in functie de spatiul din incapere

Este deja evident: alegerea unei căzi potrivite este primul pas către sanctuarul de relaxare...

Cum afli daca calculatorul tau este compatibil Windows 11

Nu mai e niciun secret: Windows 11 a transformat în mod clar felul în...

Mai multe articole similare