Normele de poluare si costul carburantilor favorizeaza acum motoarele alimentate cu motorina, dar Euro V va revitaliza propulsoarele pe benzina. Conform unei cercetari in domeniul mijloacelor de propulsie, cresterea spectaculoasa a vanzarilor diesel va fi stopata brusc in 2010.
Piata auto europeana creste incet, dar sigur. In ultimii ani, vanzarile slabe din Occident au fost estompate de ridicarea spectaculoasa a comertului cu masini din Europa Centrala si de Est. Un lucru demn de luat in seama este insa avansul major al motorizarilor diesel din totalul vehiculelor achizitionate de clienti pe tot cuprinsul batranului continent. Conform statisticilor ACEA (Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile), in 2004, peste 48% din piata a fost ocupata de dieseluri, in crestere cu 4,3% fata de anul precedent, comertul cu masini propulsate de motoare alimentate cu benzina scazand continuu in ultimii ani. Cea mai mare cota de piata a dieselurilor este intalnita in Luxemburg, unde 72.5% dintre masinile vandute in 2004 au motoare alimentate cu motorina, iar dintre cele mai mari cinci piete europene, Franta detine concentrarea cea mai puternica de dieseluri, 69,2%, urmata de Spania cu 65,4% si Italia cu 58,3%. La capatul celalalt al clasamentului se situeaza Germania si Marea Britanie, iar europenii care au rezistat cele mai bine invaziei diesel sunt grecii, numai 2,9% dintre masinile acestora fiind alimentate cu motorina.
Aflata intr-o crestere spectaculoasa, piata auto din Romania a inregistrat in primele doua luni din 2005 o cota a dieselurilor de 22,8%, in timp ce din importurile anului 2004, nu mai putin de 53,5% au fost masini cu acest tip de carburant.
Ultimul cincinal al dieselurilor
Conform directorului diviziei de motoare de la Centrul de Cercetare Fiat, Rinaldo Rinolfi, momentul de glorie al motoarelor diesel este pe cale sa se sfarseasca. Chiar daca in urmatorii cinci ani piata europeana va absorbi un numar tot mai mare de de astfel de masini, anul 2010, corespunzator implementarii standardelor de poluare Euro V in Europa, va reprezenta cantecul de lebada al masinilor alimentate cu motorina. Pana atunci, este de asteptat conform ACEA ca piata diesel sa atinga 65% din totalul vanzarilor de masini noi, dar in 2015, numarul de masini diesel vandute se va situa la numai 40% din piata, iar tendinta va fi de scadere.
Motivul acestei rasturnari de situatie este tocmai implementarea normelor Euro V, care vor avea ca efect o crestere semnificativa a costurilor de productie pentru motoarele diesel. Producatorii vor fi nevoiti sa investeasca masiv atat in cercetare cat si in fabricarea unor propulsoare alimentate cu motorina care sa se incadreze in limitele maxime de poluare. Ca de fiecare data, cresterea costurilor va antrena o marire semnificativa a pretului de achizitie indrumand indirect cumparatorii catre mijloacele de propulsie traditionale pe benzina.
Motorul hybrid, viitor incert
In ultimii ani, marile concerne americane si europene, dar mai ales firmele nipone au inclus in prezentarile lor de la expozitiile auto vehicule cu propulsie alternativa. Imbinarea motoarelor electrice cu cele cu benzina sau gaz pare sa fie solutia salvatoare pe termen mediu, dar si aici costurile de productie sunt ridicate. Chiar daca se incadreaza in standarde extrem de drastice de poluare, masinile hybrid nu vor putea concura celelalte vehicule in urmatorul deceniu din cauza preturilor mari si a deficientelor de infrastructura.
Unul dintre cele mai aclamate modele cu propulsie hibrida este Toyota Prius, vehicul care a atins vanzari de 8.248 de unitati in Europa in 2004, in crestere cu 960% fata de anul precedent. Pentru 2005, japonezii estimeaza vanzari de aproximativ 15.000 de unitati in Europa, dar pretul de circa 22.000 de euro va frana cu siguranta o crestere spectaculoasa a vanzarilor in urmatorii ani.