Video call si cea mai mare viteza de download avuta vreodata pe mobil. Acestea sunt dimensiunile 3G, care se anunta a fi viitorul telefoniei mobile.
Prima intrebare care vine in mintea unui necunoscator in ale tehnologiei care aude despre 3G este: ce pot face mai mult decat pana acum cu mobilul meu?
Poate nu chiar cu cel de dinainte, dar cu altul nou-nout, cu camera video incorporata si memoria unui laptop, se pot face multe, de la a-ti vedea interlocutorul pana la a te uita la stirile tv si a descarca orice ai chef de pe Internet. Dar tocmai aici este problema: ce descarca de pe net utilizatorii de 3G? in 2004, utilizatorii de telefonie 3G au descarcat pe celularele proprii continut pornografic in valoare de 400 milioane de dolari, potrivit unui raport Strategy Analitics. Estimarile arata ca, pana in 2010, industria pornografica va strange de la abonatii telefoniei mobile peste 5 miliarde de dolari.
Sectorul „divertismentului pentru adulti” este unul dintre marii beneficiari ai Internetului. in domeniul comunicatiilor mobile insa, industria pornografica are cateva bariere: ecran mic, retea mai „stramta”, posibilitati de stocare ale celularelor destul de limitate, iar preturile operatorilor, inca mari. Dezvoltarea telefoniei 3G (care, intre altele, ofera posibilitatea de a descarca pe telefon si filmulete), conturile celor care ofera continut pentru adulti vor creste si mai mult.
„Estimam ca, pana in 2010, industria pornografica va aduna de la posesorii de celulare peste 5 miliarde de dolari”, a declarat analistul Paul Nitesh. „Cu toate acestea, suma respectiva nu ar reprezenta decat 5% din ceea ce vor cheltui abonatii pentru diverse servicii, cum ar fi sport, media, muzica”, este de parere expertul de la Strategy Analitics. in tarile unde tehnologia de ultima ora e la ea acasa, dezvoltarea acestor obiceiuri mai putin ortodoxe a luat imediat amploare. De exemplu, inca de la sfarsitul lui 2003 (daca tinem cont ca telefonia 3G a aparut in 2001), traficul in retea al operatorului sud-coreean SK Telecom era asigurat in proportie de 23% de servicii cu continut XXX.
Muzica si televiziune pe mobil
Daca a descarca si a asculta muzica pe telefonul mobil a devenit o banalitate, a urmari stirile tv in direct este o tehnica destul de contestata de multi specialisti. In ultimii ani, companiile care produc telefonie mobila s-au intrecut in a asigura telefoanelor capacitati demne de orice mp3player. in acest context, cresterea popularitatii download-urilor de muzica si a ring-tone-urilor va impulsiona cifra de afaceri a sectorului, denumit global mobile music, care se pare ca va ajunge la mai mult de 9,3 miliarde de dolari pana in 2009, potrivit unui raport al Juniper Research. in timp ce download-urile de ring-tone-uri si realtone-uri vor fi in continuare „la putere”, cu o cifra de afaceri de 4,8 miliarde de dolari, se asteapta ca piata download-urilor full-track sa creasca de la 20 milioane dolari la 1,8 miliarde de dolari in 2009, in timp ce ring-back-tone-urile, care genereaza deja profituri substantiale in Asia, sa genereze 2,7 miliarde de dolari la nivel mondial, pana la sfarsitul deceniului. Pe langa aceasta industrie efervescenta, emisia tv pe telefonul mobil este estimata de multi experti mai mult ca publicitate.
Expertii de la Strategy Analytics Wireless Internet Applications spun ca goana producatorilor de a aduce industria televiziunii pe telefonul mobil scapa din vedere aspecte importante, ca de exemplu incertitudinea legata de cererea de care se va bucura acest produs. Ai aceasta nu este singura problema. Dupa parerea expertilor, imposibilitatea evaluarii corecte a costurilor, asociate cu modificarile pe care le va necesita infrastructura, va extinde recuperarea investitiilor pentru emisia tv mobila la perioade mai mari decat cele asteptate, adica de la doi la patru ani.
Si in Romania
Compania de telefonie mobila Connex a lansat de curand oferta comerciala pentru telefonie 3G, care permite acces rapid la Internet, transfer de date, imagini, ascultarea de muzica pe telefonul mobil, precum si vizualizarea paginilor web cu elemente grafice si servicii de localizare. La sfarsitul anului trecut, erau inregistrati, la nivel mondial, peste 6 milioane de abonati 3G, dar se asteapta ca, pana la sfarsitul lui 2005, numarul abonatilor sa ajunga la 20 de milioane.