La Prima Casa ar putea fi aplicate regulile falimentului personal

La Prima Casa ar putea fi aplicate regulile falimentului personal

de Dragos Mihnea - 11.06.2009
A- A+

Toata lumea sta cu ochii pe programul Prima Casa, menit a mai dezgheta piata imobiliara, dar in lipsa normelor de aplicare programul ramane "imaterial". Ce se stie pana acum este ca avansul cerut de banca nu va putea depasi 5%, TVA-ul aplicat la valoarea apartamentului va fi de 5%, iar valoarea maxima garantata de stat de 60.000 de euro.

Prea putine calcule se fac in ceea ce priveste procentul riscului de nerambursare a creditelor din partea celor care intra in program. In prezent, cei care au credite ipotecare la banci si ajung intr-o astfel de situatie pot pierde casa si avansul achitat la inceput. In plus, pentru ca nu exista o lege a falimentului personal, banca mai calculeaza fostului proprietar o datorie rezultata din diferenta dintre valorea apartamentului valorificat la noile preturi ale pietei si valoarea creditului accesat initial.

Dat fiind faptul ca in cadrul programului Prima Casa banca nu pune ipoteca asupra imobilului, existand deja garantia de la stat, situatia devine similara invocarii falimentului personal, in cazul in care proprietarul nu mai poate plati ratele la banca. "Intr-o astfel de situatie, statul isi incheie socotelile cu banca prin plata garantiei, dupa care va ramane in proprietate cu imobilul. Si asa exista un fond locativ social foarte mic la nivel de tara", a spus Ionut Popescu, consilier al primului ministru.

Chiar daca din cele 20 de banci venite cu oferte vor fi alese cele cu dobanzile cele mai mici, exista riscul ca valoarea ratei lunare sa creasca in viitor. In prezent, dobanda Euribor (Euro Inter-bank Offered Rate), ce reprezinta dobanzile pentru imprumuturile in euro la care bancile participante in zona monetara UE isi acorda imprumuturi, este de 1,67% pe an. La aceasta se adauga marja bancii, ajungandu-se la o medie de 7-8% pentru creditele in euro. Cum valoarea Euribor este foarte mica, aceasta ar putea creste foarte usor in viitor, ca urmare a inflatiei, pana la circa 4-5%. Nu uitati si de riscul devalorizarii monedei nationale! "Sigur ca exista teoretic riscul cresterii dobanzii si riscul valutar, dar oricine ar trebui sa ia in calcul aceasta, pentru ca se poate ajunge de la o rata lunara de 380 la 440-450 euro", a mai spus Popescu.

Consilierul primului ministru a mai spus ca nu poate fi creat programul doar pentru casele nou construite, in ideea de a stimula efectiv constructiile, intrucat nu exista reguli de clasificare a unui imobil cat de vechi sau cat de nou este. In plus, exista orase in care nu s-a construit nici un ansamblu rezidential dupa Revolutie.



Cuvinte Cheie

(11)Comentarii  
  • raspunde Prima casa
    Elisabeta a scris pe 11 iunie 2009, 15:20

    Nu mi se pare normal sa existe aceasta conditie, de a-ti cumpara neaparat o casa nou construita intr-un ansamblu rezidential, deoarece marea majoritate nu isi pot permite asa ceva si poate 70% din cei care vor sa cumpere o casa si indeplinesc conditiile, primesc un credit de circa 50.000-60.000 euro, dar ei nu au nevoie de o garsoniera sau un apartament de 2 camere, deoarece au familie, cu 1-2 copii si ar fi mult mai bine pentru ei sa-si cumpere un apartament cu 3 camere, de exemplu, chiar daca acesta este mai vechi sau intr-o zona mai prost cotata.
    Prin acest program, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie ajutati tinerii si familiile fara posibilitati materiale foarte mari.

  • raspunde prima casa
    Raluca a scris pe 11 iunie 2009, 15:58

    Just. Total de acord cu dna Elisabeta. Eu si sotul meu lucram in invatamantul universitar, si, respectiv, in cercetare. Suntem tineri si nu ne-am putea permite sa rambursam un credit de 60.000 de euro ( caci locuintele noi au preturi apropiate de aceasta valore). In plus, asteptam si un copilas si vrem sa achizitionam un apartament cu doua camere.

  • raspunde prea mult pesimism strica
    Stefan a scris pe 12 iunie 2009, 11:11

    Eu deja vad probleme si unde nu exista. Sincer vad aceasta miscare ca o schema de spalare de bani. Toate lumea stie ca in vremurile astea tot mai multi nu pot plati ratele, tot mai multi incep sa piarda locuinta dorita. Ce face statul ? Investeste in nesiguranta asta. Parca ar vrea sa dea bancilor cumva banii. Daca nu ar fi o smecherie ma gandesc ca nu ar sari 20 de banci deodata sa prinda ocazia sa mai puna mana pe niste bani.
    Am 2 copii si un salariu de 1000 $. Cum naiba sa visez eu chiar si la o casa de 50000$ ? Daca nu mananc in 50 de luni l-as achita. Treaba e ca am cumparat numai fructe pt copii de tot salariul :D.
    Sa fim realisti, oamenii nu isi permnit sa ia case la preturile astea. Sunt preturi fantastic de mari. Pot lua casa cu piscina langa mare cu curte cu caine si tot la preturile astea in alte tari.

  • raspunde prima casa
    varga susana a scris pe 12 iunie 2009, 12:33

    sant foarte multi oameni care stau an chirie si an bogatesc pe alti an loc sa se ofere banca un credit sa poate sta an casalui ca sidin salariu minim pe economie plateste o chirie de 100 sau15o eurolunar.

    • nu e chiar asa de rau
      geani a scris pe 13 iunie 2009, 22:23

      Stefan esti mult prea pesimist.daca esti econom chiar si pe vremurile astea poti sa-ti cumperi o casa prin acest program.eu am de gand sa intru in acest program dar ma limitez la o casa de 21000 euro.sa stii ca in Braila inca se mai gasesc preturi accesibile si chiar daca avem salarii mici ne vom descurca si cu acea rata.

  • raspunde Decizii pripite
    Ana Popescu a scris pe 12 iunie 2009, 14:52

    Sunt de acord cu Elisabeta !
    Foarte multa lume si-ar dori o casa pe pamant,spre exemplu,inclusiv eu.De ce acest program nu a inclus si posibilitatea de a-ti construi tu o casa,atata timp cat ai un teren.Exista posibilitatea la acesti bani(la 60000 € )daca as putea apela programul de creditare,sa-mi construiesc o casa ! Chiar daca este o casa din lemn!
    Dar in tara asta totul SE vrea sa fie IMPUS !

  • raspunde "analfabetism"
    Dragos a scris pe 13 iunie 2009, 16:00

    Draga, Varga Susana, ma doare "analfabetismul" tau, invata mai intai sa scrii romaneste si dupa aceea posteaza pe forum. Este dureros cand vezi ca cineva isi da cu parerea si nici macar nu are 2 clase primare "sant = sunt", " an chirie = in chirie". Te faci de kkt, pune mana, dracului, pe carte!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • raspunde Draga Stefan
    50000 casa la mare ?? a scris pe 13 iunie 2009, 21:34

    Am impresia ca doriti o casa in functie de salariu dvs? ,nu mai lansati aberatii total rupte de realitate eu va doresc succes .

  • raspunde Balalau
    Gogoasa a scris pe 14 iunie 2009, 21:21

    Draga Dragos, ai demonstrat ca esti un babalau. Poate femeia nu stie bine romana, poate e venita din alta parte. Aici se discuta ceva important si tu te legi de cineva... Mai bine du-te pe net si labareste-o...

  • raspunde casa mea
    ade adelina a scris pe 18 iunie 2009, 08:55

    totusi guvernul nu se gandeste la oameni de rand tot ceea ce fac ,fac in favoarea celor cu bani .eu si sotul meu castigam undeva la 3800 de lei pe luna avem un copil credeti ca vreo banca near acorda vriun credit? eu nu cred .dar daca programul ar fi mai complex poate am reusi si noi astia cu bani mai putini sa ne luam o locuinta !!!!!

  • raspunde Pasivitate si carcoteli - oare doar atat putem?
    Anca S a scris pe 2 septembrie 2009, 14:52

    Oameni buni, v-ati obisnuit cu totii sa va plangeti de mila si sa criticati absolut orice initiativa.

    Cum adica guvernul nu se gandeste la oamenii de rand, ci doar la cei cu bani. Pai programul asta se adreseaza tocmai amaratilor (ca mine) care nu si-ar fi permis sub nici o forma un credit normal, cu avans de 20-30 de mii de euro si conditii de creditare complet dezcurajatoare.

    Asa, fiind vorba de un avans decent si rate de bun simt, pana si eu, care am doar 1 an experienta de munca - si salariu pe masura - incerc sa imi cumpar o casa. Acum 1-2 ani nici nu indrazneam sa visez. In cele mai optimiste scenarii ma gandeam ca in 5-7 ani, printr-un miracol, as putea sa strang banii de un avans, urmand sa fac un credit pe urmatorii 25-30 de ani ca sa imi platesc un apartament in capitala.

    Guvernul nu poate decide care este pretul unei case. Nu ai bani destui sa iti permiti casa visurilor tale? Ei bine, nu e vina celor care au gandit acest program. Tot ce iti pot oferi ei sunt conditiile cele mai favorabile ca sa iti iei o casa dupa puterile tale.

    Iar daca "cei cu bani" nu au inca un apartament in proprietate (fapt putin probabil, de altfel), atunci au la fel de multe drepturi ca si oricare dintre noi si merita sa aiba acces la acest program si sa isi cumpere si un nenorocit de palat, daca asta vor. Nu e treaba mea, sau a ta, sau a lui nea' Costel.

    Mai lasati naibii vaicarelile, ca m-am saturat sa traiesc intr-o tara a pasivitatii, in care toti asteapta sa primeasca mura-n gura ce nu pot obtine prin propriile eforturi.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii!Trimite comentariul tau
*



*

*

 
 
 
 

pontul-zilei

OPINII DE TOP

pontul-zilei
concurs

BLOGOSFERA Economica

 

Revista presei economice

CELE MAI NOI TITLURI

CELE MAI CITITE ARTICOLE

TAGS

LINK RECOMANDAT